Certerare

Strategia Centrului Altiero Spinelli de Studiere a Organizării Europene al Universităţii Babeş Bolyai

Obiectivele strategice ale Centrului Altiero Spinelli se desfăşoară pe trei dimensiuni:

• Analiza tematică şi analiza strategică
• Dezvoltarea resurselor umane
• Networking

Aceste obiective sunt construite în vederea funcţionării Centrului ca actor instituţional cu deschidere societală. Astfel, dacă obiectivul analizei tematice şi strategice vizează în primul rând mediul academic intern şi internaţional, el se adresează deopotrivă mediului public şi celui de afaceri.Pe de altă parte, obiectivul de dezvoltare a resurselor umane vizează mediul intern al Universităţii precum şi nevoia de creştere şi diversificare a capitalului intelectual al Centrului.Obiectivul de networking vizează mediul extern, îndeosebi relaţionarea cu ceilalţi actori instituţionali din domeniul studiilor de guvernanţă: institute şi centre de cercetare, universităţi, consorţii şi parteneriate între aceşti actori. De asemenea, dimensiunea aplicată a acestui obiectiv se focalizează în jurul transferului de cunoaştere în domeniul planificării strategice dinspre Centru înspre alţi actori publici sau privaţi.

În ceea ce priveşte obiectivul strategic de analiză tematică şi strategică, Centrul îşi propune dezvoltarea studiilor de guvernanţă în spaţiul academic românesc prin editarea revistei Române de Studii de Guvernanţă şi introducerea acesteia în circuitul academic internaţional, prin înfiinţarea unui Centru de Excelenţă Jean Monnet la Facultatea de Istorie a Universităţii Babeş Bolyai şi prin participarea la proiectul Şcoli Ştiinţifice de Relaţii Internaţionale, iniţiat la nivelul Universităţii.
Serviciul de analiză şi design de proiecte strategice se va concretiza prin înfiinţarea unui spin-off, în vederea deschiderii Centrului către mediul public şi cel de afaceri. În cadrul acestei direcţii, Centrul vizează oferirea de servicii de consultanţă în planificare strategică, strategie de brand şi strategii de Responsabilitate Socială Corporativă. Acest obiectiv se completează cu cel de încurajare a parteneriatului public-privat, prin furnizarea de formare pentru mediul public.

Obiectivul de dezvoltare a resurselor umane vizează în primul rând creşterea bazei de capital intelectual a Centrului şi se focalizează pe mediul intern al Universităţii, propunându-şi dezvoltarea de servicii care să vină în sprijinul studenţilor, doctoranzilor şi cercetătorilor din UBB. Astfel, pentru studenţi şi masteranzi, Centrul îşi propune să ofere un serviciu de internship în vederea familiarizării studenţilor atât cu funcţionarea unei organizaţii cu profil academic cât şi cu rigorile muncii de cercetare. Centrul Spinelli vizează de asemenea, în cadrul dimensiunii sale de dezvoltare a resurselor umane, atragerea unor tineri cercetatori post-doc în proiectele sale de cercetare.

Obiectivul de networking al Centrului se construieşte în jurul a doi piloni : acela de afiliere la consorţii şi parteneriate internaţionale în domeniul studiilor de guvernanţă şi înfiinţarea unor noi parteneriate cu mediul de afaceri intern şi extern, în vederea derulării de proiecte comune.
 
 

 


© 2008-2010 "Babes-Bolyai" University, Cluj-Napoca - "Altiero Spinelli" Center - All rights reserved.

Romanian Review of European Governance Studies de Centrul Altiero Spinelli de Studiere a Organizarii Europene este licenţiat printr-o
'Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Fără Opere Derivate 3.0 România'. Permisii dincolo de aria acestei licențe ar putea fi disponibile la aici